Category: alte trestii


Hey!

Cu ocazia sarbatorilor m-am gandit sa le ofer cititorilor blogului un mic cadou din partea echipei muzicartofoase. Stiu ca nu este tocmai potrivit pentru acest tip de sarbatoare, dar totusi… va aduc azi inca un playlist de 10 piese de “dat cu capu”.

Va doresc auditie placuta, sarbatori fericite si un 2012 apocaliptic fericit! :D

Mno Serus!

1. Peratus – Wrought

2. The Classic Crime – Flight of Kings

3. Crossfade – Starless

4. King Crimson – Moonchild

5. Hoobastank – Crawling in the Dark

6. In Flames – Sounds of a Playground Fading

7. Alkaline Trio – I Found a Way

8. Fair to Midland – Walls of Jericho

9. Katatonia – My Twin

10. Dream Theatre – Repentance

 

Unele formatii sunt facute sa fie ascultate in noptile tarzii; noptile acelea in care somnul pare sa nu-si mai faca aparitia si incepi sa te uiti la viata ta si sa-i analizezi toate fetele. Sau pur si simplu muzica facuta pentru momentele in care vrei sa te detasezi de realitate. Desi majoritatea ar alege ceva din sfera electronic chillout/dark ambient, eu as merge pe sound-ul psychedelic, hipnotizant al formatiei Warpaint. Niciodata nu am fost prea into female bands/vocalists, dar aceasta este exceptia de la regula.

Asadar, aceasta formatie si-a inceput existenta chiar de Valentine’s day in anul 2004, membrii actuali fiind Emily Kokal (vocal, chitara), Theresa Wayman (chitara, vocal), Jenny Lee Lindberg (bass, vocal) si Stella Mozgawa (tobe). Dupa multe concerte sustinute in Los Angeles, apare si Ep-ul de debut ‘Exquisite Corpse’ in 2008, o compilatie bine realizata, cu un sound relaxant. ‘Stars’ este o melodie simplista, dar dreamy, care introduce asculatorul in atmosfera esoterica pe care vor sa o contureze cu ajutorul acestui album. Mai apoi, ‘Elephants’ este o compozitie energica dar eleganta, plina de variatii. Percutia este imaculata, linia de bass joasa, chitara surprinde printr-un sound noisy dar psychedelic iar vocalul este putin dramatic la inceput, apoi adaugandu-i-se niste efecte surprinzatoare. ‘Billie Holiday’ este piesa de rezistenta a acestui EP; incepe cu sunetul delicat al unei chitari acustice, care va fi mentinut pe durata intregii melodii, caruia i se adauga un duet vocal, sunetul light al unui sintetizator care se incadreaza perfect in atmosfera acestui cantec alaturi de bataile slabe de tobe presarate ici colo. ‘Beetles’ este o melodie in care artistele experimenteaza mai mult cu efectele percutiei, acompaniate de sunetul bassului care pare ca pulseaza, iar chitara solo este spectaculoasa, reusind astfel sa redea un sunet dinamic.  Warpaint a fost multe ori comparata cu formatia dream pop/shoegaze ‘Cocteau Twins’ datorita faptului ca de multe ori au abordat un sound mai dark si  vocalurile sunt eerie,  ‘Burgundy’ fiind un bun exemplu de astfel de melodie.  Siii, pe post de incheiere este ‘Krimson’ care initial pare sa fie similar cu restul compozitiilor de pe acest album, se tranforma brusc intr-un jam dominat de linia bassului.

Primul si singurul album ‘The fool’ a fost lansat in anul 2010 dar nu este nici pe departe la fel de bun precum EP-ul despre care am vorbit mai sus. Multa lume a criticat acest album spunand ca a fost facut in graba – si au in mare parte dreptate, dar eu cred ca necesita doar un ascultator mai ‘open minded’. Piesa de rezistenta este  ‘Undertow’, iar restul sunt cam la acelasi nivel –  ‘Warpaint’ (care cucereste prin  rifful hipnotizant care incepe abia dupa primele 2 minute),  ‘Bees‘,  ’Set your arms down”. Melodiile care incheie albumul sunt putin mai ‘mellow’ dar nu dezamagesc – un bun exemplu este ‘Majesty‘.

Warpaint sunt abia la inceput – s-ar putea spune – si eu una astept cu nerabdare un nou album. Sa speram ca nu va dezamagi. Pot sa afirm ca aceasta este una dintre putinele formatii contemporane care compun muzica din placere si nu pentru a deveni comerciali.  Auditie placuta!

Astazi re-redezgropam o serie de post-uri uitata de-a lungul timpului, mai exact seria “Chillout”. Le-am promis catorva persoane ca azi voi posta un oarecare tratament impotriva stresului si a oboselii si asa, va aduc azi un playlist de 10 piese. Cateva mai linistite, cateva mai “trippy”, cateva sentimentale, doar cateva piese alese cu atentie pentru a va delecta dupamiaza.

Va doresc auditie placuta. :D

1. The Script – The Man Who Can’t Be Moved

2. Jason Mraz & Colbie Caillat – Lucky

3. Reamonn – Tonight

4. Papa Roach – Tightrope

5. God Is An Astronaut – Forever Lost

6. Mellow – Shinda Shima

7. Daniel Powter – Free Loop

8. Nightwish – The Islander

9. Sting – Shape of my Heart

10. Blue Oyster Cult – Don’t Fear the Reaper

Cuvant inainte:  Cu aceasta ocazie vreau sa-i urez bun venit, in echipa muzicartofoasa, Oanei, colega mea de suferinta ce va aduce o alura “indie”, ca sa zic asa, blogului. Oana draga, iti urez shedere placuta si conexiune constanta la internet.

Istoria muzicii rock este plina de sfarsituri tragice, pentru artisti care pareau sa aiba un inceput promitator, insa moartea liderului formatiei Joy Division – Ian Curtis, poate fi asemanata mai degraba unui ritual. In dimineata zilei de 18 mai 1980, la varsta de 23 de ani, dupa ce urmarise filmul lui Werner Herzog’s “Stroszek” si ascultase albumul lui Iggy Pop ‘The idiot’ acesta s-a spanzurat in bucatarie. Totusi, multa lume a considerat ca era ceva de asteptat, datorita faptului ca viata lui parea sa ajunga intr-un punct mort: mariajul lui se apropia de sfarsit, epilepsia se agravase creeandu-i stari de depresie si paranoia, abuz de alcool, insomnie – intr-un cuvant viata lui se transformase intr-o melodrama. Acum ca v-am captat atentia, sa ne axam pe o scurta retrospectie asupra istoriei acestei formatii care a pus bazele post-punkului.

Asadar, in anul 1976 Ian Curtis (voce), Bernard Sumner (chitară, claviaturi), Peter Hook (bas, vocal backup) si Stephen Morris (tobe) s-au unit initial sub numele de  Warsaw (ales dupa piesa lui David Bowie, “Warszawa”) in 1977 redenumindu-se Joy Division pentru pentru a nu mai fi confundati cu grupul punk Warsaw Pakt. Numele lor provine din romanul “The House of Dolls”, fiind un termen argotic pentru femeile evreice din lagarele de concentrare naziste fortate sa se prostitueze pentru gardieni si prizonieri. In mod nesurprinzator, acestia  au fost acuzati frecvent de fascism sau nazism, acuzatii amplificate dupa ce primul EP a avut pe coperta imaginea unui membru Hitlerjugend.

Precum majoritatea formatiilor din acea perioada, Joy Division au fost influnetati de Sex Pistols, dar muzica lor a devenit mai degraba un punk experimental – de aici definindu-se si genul post-punk. Albumul de debut Unknown Pleasures (1979) este considerat si cea mai de impact compozitie a lor, datorita combinarii perfecte dintre versurile bine gandite si soundul atmosferic, definindu-si astfel stilul care abunda in unicitate. Nu exista o melodie care sa iasa in evidenta, toate fiind de o inalta calitate si expresivitate. In timp ce unele piese sunt ceva mai ritmate – ‘Disorder’ (Hook dandu-i un sound energic generat de linia de bass), ‘She’s lost control’, ‘Shadowplay’ (un adevarat crescendo) – altele sunt mai greoaie ‘Day of the lords’ (care aduce oarecum cu Black Sabbath), ‘New Dawn Fades’, ‘I remember nothing’.

Cel de-al doilea album Closer (1980) este mult mai claustrant dar si mai inventiv decat predecesorul sau. Acesta este ultimul album care va fi lansat, caci existenta formatiei va fi curmata de sinuciderea vocalistului, si este de asemenea un album in care membri indrazni sa jongleze mai mult cu sunetul, adaugand sintetizatoare, riffuri si beaturi mai energice, fara a schimba insa tendinta ‘dark’ care ii defineste. Dupa parerea mea, acesta este un album mult mai intim caci Curtis isi transpune o mare parte din frustarile interioare in versuri. ‘The eternal’ este de departe cea mai sumbra melodie pe care acestia au inregistrat-o vreodata; daca instrumentalul in sine nu va convinge, ascultati versurile “We knocked on the doors of Hell’s darker chamber/ Pushed to the limit, we dragged ourselves in”. In aceeasi maniera sunt construite si alte compozitii de pe acest album, spre exemplu ‘24 hours”; “Isolation” are o tendinta oarecum disco, data de sintetizatoare iar ‘Atrocity Exhibition” are un ritm care tinde putin spre tribal, datorita inedititului percutiei.

In anul 1981 apare compilatia Still, care, bineinteles, nu se ridica la nivelul celor doua albume de studio care au fost lansate, dar contine cateva melodii bune, in opinia mea ‘the masterpiece’ fiind ‘Dead souls’. Tot aici regasim si un cover a melodiei ‘Sister Ray’ a celor dela Velvet Underground.

O alta compilatie importanta este Substance (1988).  Este remarcabil felul in care formatia trece de  la un punk nihilistic (“Warsaw” , ” No love lost“) la un fel de mainstream pop (“Love will tear us apart“) si mai apoi la un sound lent, heavy (“Atmosphere” ,  ”From safety to where“). Totodata, este impresionant ca au reusit sa faca un album atat de consistent doar din b-sides si singleuri.

Joy Division nu au lasat in urma doar doua albume exceptionale si o serie de EP-uri memorabile, ci si o pata de istorie pentru scena punk din Marea Britanie. Acestia avusesera o intelegere care spunea ca daca vreun membru paraseste trupa, ceilalti membri nu vor mai folosi numele “Joy Division” sau cantece legate de acest nume. De aceea trupa s-a rebotezat “New Order,” mai intai activand ca trio, apoi cooptand-o pe Gillian Gilbert, prietena lui Morris, la clape si chitara.

‘The Joy Division experience’ ar trebui inceputa cu genialul Unknown Pleasures, iar Still ar trebui lasat mai la urma, caci e ceva mai greu de gustat. Pentru o mai buna intelegere a acestei formatii, recomand filmele ‘Control’ si ’24 hour party people’ care ii prezinta din perspective diferite. Ii multumesc colegului Stringz pentru urari si sper ca am reusit sa fac o prezentare care sa cuprinda chestiile mai importante legate de aceasta formatie. Daca nu, I’m still a noob in ale bloggaritului si facutului de recenzii, deci se intelege!

Cheers!

80′s

Saru’ mana,

In primul rand, imi cer scuze in numele colegului Cartof, care din mai multe motive nu a putut termina Review-ul concertului celor de la Kings of Leon.

Mno, cu ocazia zilei de azi, neam intors cu un top. Am adunat cateva hit-uri ale anilor 80′, cu ajutorul colegei Raluca si colegului Vlad (le-am promis la fiecare cate un  “shout-out” :D ), cateva piese foarte bine compuse, hic! parerea mea.
Va doresc auditie placuta.
Hai noroc!

1. The Outfield – Your Love

2. Men Without Hats – Safety Dance

3. Alphaville – Forever Young

4. Asia – Heat of The Moment

5. Daryl Hall & John Oates – Maneater

6. Europe – The Final Countdown

7. Opus – Life Is Life

8. Alphaville – Big In Japan

9. Joe Cocker & Jennifer Warnes – Up Where We Belong

10. Rick Astley – Never Gonna Give You Up

bonus track: stiu ca piesa asta nu apartine anilor 80′, dar consider ca merita o oarecare mentiune in post-ul aceasta
Haddaway – What is Love

DA…

… Ne-am Intors !

Multumim celor care ati avut rabdarea de-a lungul saptamanilor si lunilor sa mai dati cate un click pe muzicartof si sa vedeti mai nimic , rabdarea si asteptarea nu au fost degeaba. Teoretic ne-am reintors / reapucat de blogareala acum 2 satpamani dar am mai tras putin de timp , una alta. Am pregatit cateva postari noi , cateva topuri , reinfiintam “piesa saptamanii” si speram , cu timpul , multe altele.

Deseara tarziu , dupa ce ajung de la un concert , veti gasi un review despre concertul celor de la Kings of Leon la O2 Acadamey in Londra. Fiti cu ochii in 4.

Mno, ne-am intors.
Acuma ar trebui sa scriu ceva scuza penibila, sa credeti ca am fost incredibil de ocupat sau ca am avut enspe mii de probleme, dar va zic sincer ca mi-a fost lene. Si totusi!!!
La cererea publicului aduc si azi un playlist de 10 piese, interpretate unpic altfel, ca sa zic asa.
Enjoy!

1. Nirvana  – Breed

2. The Cranberries – Zombie

3. System of a Down – Toxicity

4. Green Day – Holiday

5. System of a Down – B.Y.O.B.

6. Nightwish – Wishmaster

7. Guns N’ Roses – November Rain

8. Avenged Sevenfold – Unholy Confessions

9. Nickelback – Hero

10. Rise Against – Give it All

Nu-i bai, ca facem noi galagie!

Si acuma la modul serios, imi cer scuze fata de cititorii blogului pentru spontana mea disparitie de pe scena muzicartofoasa.

Voi incerca sa ma revansez cu un playlist de 10 piese. Cateva mai linistite, cateva mai agresive, doar cateva piese alese cu grija, cateva piese care mi-au lasat o impresie foarte placuta in urma ascultarii.

Va doresc auditie placuta.

1. The Killers – Mr. Brightside

2. Foo Fighters – Everlong

3. The Beatles – While My Guitar Gently Weeps

4. Dave Matthews Band – Mother Father

5. Red Hot Chili Peppers – Otherside

6. Matchbox 20 – How Far We’ve Come

7. Three Days Grace – Time of Dying

8. In Flames – Come Clarity

9. Radiohead – Karma Police

10. Papa Roach – Blood

Pe la începuturile erei noastre blogăreşti am scris despre un individ pe nume Stephen Lynch, care combina cu succes muzica si stand up comedy-ul. Am dat peste un nou personaj care se integrează cam în aceeaşi categorie. Diferenţa majoră între cei doi este umorul. Pentru cunoscători, există o discrepanţă destul de evidentă între umorul american şi cel britanic\australian. Spre deosebire de Stephen Lynch, Tim Minchin are şi secvenţe de pur stand up.

Voi începe cu partea mai importantă pentru noi, a.k.a. muzica. Tim a mai fost văzut alături de Jamie Cullum, deci nu este cel mai greu de dedus că stilul lui, chiar dacă unic, e bazat pe jazz. Instrumentul lui principal, pianul, e nelipsit la show-urile lui, toate piesele având instrumental de pian. Deşi vocea lui nu pare să iasă din tipar prin calitate deosebită, în unele momente poate să atingă nişte note neaşteptat de dificile. Cu alte cuvinte, pe capitolul vocal imaginea de amator poate să existe pentru puţin timp, dar e uşor risipită pe măsură ce Tim îşi etalează piesele. Pe partea de pian e cu totul altă poveste. Din prima piesă se vede talentul si profesionalismul artistului. După cum am spus mai sus, stilul lui e bazat pe jazz, lucru care se observă cel mai tare în performanţele lui la clape. Complexitatea pieselor pe planul instrumental se poate observa cu uşurinţă, nu e tocmai ceva ce pot descrie, deci recomand cel puţin o vizionare a unui video cu individul.

Despre comedie, haz, glume nu pot spune foarte multe lucruri. Rutina lui scenică se axează pe mai multe teme, printre care căsnicia lui, propria personalitate sau atmosfera Londrei. Glumele lui, după cum am zis, merg pe tipologia “british humor” cu mici bucăţi de umor negru. Aproape toate subiectele lui pot fi luate drept jignitoare. Fanii lui spun că nu sunt deranjaţi de aşa spusele ofense pentru că Tim nu alege pe cine jigneşte şi pe cine nu. Minchin se afirmă ca fiind un mare sceptic sau ateu. Spre exemplu pot da citatul următor, în timp ce vorbea despre religie şi teoria evoluţiei “It’s always the same defence [...] and that defence is always << But evolution is only a theory >> which is true I mean it is a theory. Maybe they feel the same about the theory of gravity…. and might just float the f**k away”  ceea ce se traduce “ei (oamenii religioşi) folosesc întotdeauna aceeaşi apărare <<Dar evoluţia e doar o teorie>> ceea ce e corect. Poate simt la fel faţă de teoria gravitaţiei…. şi să plutească n*aibii” traducere mai mult sau mai puţin exactă. Piese care intră în această categorie sunt “Ten Foot C*ck and a few Hundred Virgins” sau “The Good Book“. O altă… caracteristică specifică lui este expunerea relaţiei sale cu soţia. Are câteva piese despre ea, care în mod normal ar insulta o femeie ( exemplu : “If you really loved me“) dar întotdeauna scuza lui este “I’ve been married to my wife for 10 years. She made me like this.”. O altă piesă pe care o recomand cu sufletul deschis este “Rock and Roll Nerd” în care Tim îşi descrie trecutul şi drumul său către “faimă”. O altă piesă extrem de interesantă este “Inflatable You“. Aici am să vă las pe voi să descoperiţi subiectul. Mai am de recomandat câteva piese, prima fiind “Darkside“, a doua “Nothing can stop us now” care este singura piesă cântată la chitară. Ultimul lucru pe care am să-l menţionez este preferatul meu moment Tim Minchin şi este o poezie intitulată “Angry (Feet)“. După părerea mea este cea mai reuşită bucată de comedie a comediantului \ artistului \ muzicianului.

În total Tim are in palmares trei concerte înregistrate video ( “So F***ing Rock”, “So Live” şi “Ready for This”) şi unul înregistrat doar audio numit “Darkside”. Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul oficial. Auditie placuta !

Lenea-i mare doamna. Update.

Dupa cum se vede , nu am scris de mult de mult de mult … nici unul din noi din motive mai mult sau mai putin serioase. Daca stam sa gasim scuze putem  zice ca unii am fost ocupati cu facultatea / scoala , ca ne-a durut capu ca pe Stringz  , ca am avut de invatat ca Melomanu dar toate astea le putem rezuma in “Lene” . Ne-a fost lene sa scriem , sa fim sinceri … nu am avut inspiratie , nu am avut chef sa ne batem capu despre ce sa mai scriem , ne-a lovit astenia de primavara si iaca asa si pe dincolo nu am facut nimic.

Luandu-ne aceasta mica-mare vacanta in timpul facultatii/scolii , ne permitem acum sa revenim chiar in vacanta de sarbatori , speram cu cat mai multe articole interesante.

Intre timp multe multe lucruri s-au intamplat cu noi si cu prietenii nostri , Mironeasca isi cauta ceva “lautari” pentru o trupa , unde m-am oferit sa dau o proba pentru locul de chitarist  , Mishu inca isi cauta nume de trupa pentru fostul Mishu Calian Band . O mica tragedie s-a intamplat cand a ars Janis Stuf  despre care Garby ne relateaza mult si bine.

Andrei Rosulescu , profesorul meu de chitara isi va lansa in curand cea de a doua metoda de chitara , de data aceasta una pentru incepatori  , carte la care puteti vedea o mica prezentare AICI.

Iarasi , dupa cum vedeti , am schimbat look-ul blogului.  In curand Muzicartof va implini un an , mai exact pe data de 17 Aprilie  si speram ca toate vor decurge mai bine de acum incolo pe directia blogului.

Inca o data ne cerem scuze pentru ca v-am lasat in plop cu articole noi si cu piesa saptamanii si va invit sa-l ajutati pe Mishu sa-si gaseasca nume de trupa si sa-i cumparati piesele d-acolo de la el de pe blog ca il ajutati sa aiba bani sa scoata altele si mai bune. Va mai invit s-o ajutati si pe Mirona sa isi gaseasca instrumentisti pentru trupa si sa-mi dati mie mailuri ca sa trec peste lene , sa mai scriu cate ceva.

Headbang Sessions Vol. III

And we’re back…yet again. In continuarea volumului II din seria Headbang-urilor revin tot cu un playlist de 10 piese, dar cu o mica schimbare in materie de genuri.

Enjoy.

1. Muse – Plug in Baby

2. Mudvayne – Fall into Sleep

3. Hoobastank – Same Direction

4. Pain – Not Afraid to Die

5. Red – Mystery of You

6. Rise Against – Tip the Scales

7. Rage – Soundchaser

8. Innerpartysystem – Don’t Stop

9. The Birthday Massacre – Red Stars

10. Trust Company – The War is Over

Jamie Cullum / MNU!

Dupa cum am mentionat pana acum , am avut privilegiul de a fi invitat sa scriu pe un blog/site de muzica genial si anume Muzica Nu Ucide!

Din pacate din cauza unor probleme nu tocmai usoare nu am timpul , starea si inspiratia necesara de a scrie in ritmul in care as putea dar trecand peste aceste probleme , voi incerca dupa terminarea examelor sa fiu mai silitor. Pana atunci va las cu un articol scris de mine pe MNU!

Tristete , depresie , nostalgie , nevroza , gri ; parca niste cuvinte simbolice poeziei bacoviene , sunt cuvintele care caracterizeaza o perioada mai scurta sau mai lunga din viata fiecaruia dintre noi la un moment dat. Putem nega pana la atingerea abisului ca nu am trecut niciodata printr-o perioada ca aceasta ,dar de multe ori ne loveste atat de tare incat nici macar nu constientizam ce se intampla in jur. Tocmai iesind dintr-o asemenea perioada incerc , sper cu succes , sa va ajut pe viitor cu o mica parte dintr-un leac mai complex care a dat roade pentru mine … bineinteles un leac bazat pe muzica.

Leacul de care vorbesc il reprezinta un tanar de origine britanica, un artist desavarsit pe nume Jamie Cullum. Cu totul ca nu are timbrul vocal apropiat de cel al lui Frank Sinatra , acesta este cateodata poreclit “Frank Sinatra in Sneakers” datorita simtului artistic care il emana in fiecare piesa , fie proprie sau o prelucrare dupa alt artist. Nefiind un cunoscator desavarsit al Jazzului nu am realizat talentul extraordinar al acestui tanar artist imediat; ………………………………………………….

Restul articolului il puteti citi pe siteul “Muzica Nu Ucide” care il gasiti in side-barul din dreapta al paginii principale , fie in blogroll sau cu un simplu click AICI

Headbang Sessions, Vol. II

In continuarea volumului unu scris de colegu’ Meloman, va voi prezenta azi un playlist de 10 piese. Acestea se vor axa mai mult pe genurile grunge/alternative rock si mai putin pe metal. Cu astea fiind spuse va doresc auditie placuta

1. Nirvana – Breed

2. AFI – This Celluoid Dream

3. Anberlin – Paperthin Hymn

4. Breaking Benjamin – Breath

5. Crossfade – Cold

6. Egypt Central – Over and Under

7. Hoobastank – Pieces

8. Killswitch Engage – End of a Heartache

9. Mudvayne – Forget to Remember

10. Muse – Showbiz

Headbang Sessions, Vol. I

Revin cu volumul unu al seriei Headbang Sessions cu un playlist de 10 piese pline de energie şi care nu se lasă ascultate fără puţin headbanging,piese atent culese din lista de preferinţe muzicale personale, şi cu promisiunea că în săptămâna ce vine vom posta cel puţin două articole. Cartof va posta unul pe miercuri iar eu ei bine undeva inainte sau după mijlocul săptămânii. Acestea fiind spuse, enjoy the music.

1. Avenged Sevenfold – Critical Acclaim

2. Three Days Grace – Home

3. Metallica – For Whom the Bell Tolls

4. Iron Maiden – Fear of the Dark

5. Epica – Illusive Consensus

6. Breaking Benjamin – Blow Me Away

7. Nirvana – In Bloom

8. Pantera – Cemetery Gates

9. Seether – The Remedy

10. The Vines – Get Free

Update de iarna / ne-am intors !!!

Cu ficatul in pioneze dupa atata mancare si bautura de sarbatori , am reusit sa ne intoarcem cu bine din vacanta prelungita si neanuntata din timp , ne cerem scuze acelor putini cititori pe care ii avem :) .

Am reusit sa schimbam ( yet again ) putin designul blogului , cu intentia de a-l face mai placut la ochi si o aranjare mai buna si mai usoara a paginii.

Din pacate , odata cu vacanta am sarit si peste piesa saptamanii dar dupa cum se vede am reluat activitatea pe blog.

Ca o recenzie a ceea ce s-a intamplat anul acesta pe blog va pot spune ca in ochii nostri a evoluat destul de mult si ca design , ne-am implicat tot mai mult pe parcurs , am evoluat in ceea ce priveste articolele , am primit cateva comentarii pozitive , cateva negative despre blog , am ajuns la un numar pot spune destul de mic dar multumitor de cititori fideli. Speram ca la anul ce vine sa mai crestem in ochii cititorilor , sa fie putin mai mediatizat si ca sa fim optimisti sa ajungem la un numar mai mare de prieteni si cititori carora le place muzica buna. Odata cu evolutia scrierii si redactarii articolelor despre muzica , am avut onoarea de a fi invitat in echipa Muzica Nu Ucide , un site unde descoperiti muzica asa cum nu a-ti auzit-o pana acum.

Cu venirea anului nou , pentru acest blog imi doresc un public mai larg si mai deschis care sa ne citeasca , o activitate mai mare , idei bune si mai multe , muzica buna sa avem despre ce scrie si cel mai important sanatate si timp.

Voua , acelor putini cititori va doresc un An Nou Fericit , cu multa sanatate , impliniri , muzica buna , inspiratie , rabdare si o tona de cartofi :) .

Terminam acest an , cu inca 2 articole ,primul despre puterea , influenta muzicii si chemarea spre pace … asta din partea cartofului iar Melomanu va prezenta senzatiile anului 2009 in materie de muzica din vederea tanarului ascultator de muzica cu rock in cap :D .

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.