You Take the Breath Right Out of Me…

“You left a hole where my heart should be”

Sunt doar doua versuri ale trupei pe care o veti cunoaste astazi.

Cei care cititi blogul de ceva vreme veti avea un sentiment de “déjà vu” in ceea ce priveste intro-ul

Drumroll va rog….

Dupa cum v-am obisnuit, eu scriu pe blogul acesta din an in paste. Din nou si inca odata imi voi cere scuze pentru inactivitatea mea pe scena muzicartofoasa. Cu toate aceastea, voi incerca sa ma revansez prezentandu-va una din trupele mele favorite.

Dupa cum ati vazut in postul Headbang Sessions, Vol. II eu sunt cam ahtiat dupa genul alternative metal/post-grunge, asa ca voi incerca sa va indes pe gat (intr-o maniera cat se poate de eleganta) trupa Breaking Benjamin.

Trupa a luat nastere in anul 1998 la initiativa lui Benjamin Burley (voce si chitara ritm), Aron Fink (chitara lead), Nick Hoover (bass) si Chris Lightcap (tobe). Trupa a suferit mai multe schimbari de componenta intr-o perioada relativ scurta de timp, insa stilul abordat nu sa schimbat drastic.

Breaking benjamin se diferentiaza de celelalte trupe de alternative metal/post-grunge prin timbrul deosebit al solistului dar si prin liniile melodice inedite si greoaie.

Formatia debuteaza in anul 2002 cu albumul “Saturate”. Baietii abordeaza un stil mai “pop rock” care se regaseste in melodii precum “Skin”. O alta melodie interesanta de pe acest album este “Polyamorous”, o piesa care a fost difuzata foarte mult desi nu a reusit sa ajunga in scena “mainstream”.

Cel de-al doilea album al trupei se numeste “We Are Not Alone” si apare pe scena muzicala in anul 2004. De aceasta data, trupa adopta un stil mult mai serios si mai sobru, ar zice unii, decat stilul albumului anterior. Cateva piese reprezentative pentru acest album ar fi “So Cold”, o piesa ce prezinta in antiteza o linie vocala lenta cu o linie instrumentala dura; “Follow”, o piesa unpic mai antrenanta dar care pastreaza stilul tipic al trupei si “FireFly” o piesa ce imbina cate putin din cele doua prezentate mai sus.

Siiiiii….cel de-al treilea album, mai exact “Phobia” isi face aparitia pe scena muzicala in anul 2006. Din nou, trupa sufera niste schimbari la nivelul stilului abordat. De data aceasta, baietii adopta un stil mai sentimentalist, care iese in evidenta, in mod special in piesa “Dance With the Devil”. Acest album ne prezinta si piesa mea preferata, piesa din care este inspirat titlul, mai exact “Breath”. Alte doua piese ce surprind stilul sentimentalist al albumului ar fi “The Diary of Jane” si “Evil Angel”.

Si asa ne apropiem de finalul postului acesta cu cel de-al patrulea album al trupei “Dear Agony”. Nu voi intra in detalii cu acest album, va las pe voi sa descoperiti noua opera a trupei. Vreau doar sa precizez ca albumul a aparut in anul 2009 si ca piesa “I Will Not Bow” reprezinta cam in totalitate ideea albumului, hic! Parerea mea.

Va multumesc celor care au razbit pana aici.

Siiii….am incheiat postul cu un sincer “Hai Noroc!!!”

Auditie placuta!

80′s

Saru’ mana,

In primul rand, imi cer scuze in numele colegului Cartof, care din mai multe motive nu a putut termina Review-ul concertului celor de la Kings of Leon.

Mno, cu ocazia zilei de azi, neam intors cu un top. Am adunat cateva hit-uri ale anilor 80′, cu ajutorul colegei Raluca si colegului Vlad (le-am promis la fiecare cate un  “shout-out” ), cateva piese foarte bine compuse, hic! parerea mea.
Va doresc auditie placuta.
Hai noroc!

1. The Outfield – Your Love

2. Men Without Hats – Safety Dance

3. Alphaville – Forever Young

4. Asia – Heat of The Moment

5. Daryl Hall & John Oates – Maneater

6. Europe – The Final Countdown

7. Opus – Life Is Life

8. Alphaville – Big In Japan

9. Joe Cocker & Jennifer Warnes – Up Where We Belong

10. Rick Astley – Never Gonna Give You Up

bonus track: stiu ca piesa asta nu apartine anilor 80′, dar consider ca merita o oarecare mentiune in post-ul aceasta
Haddaway – What is Love

Ah, good old times

if only they had lasted longer…

Dupa o scurta pauza, datorara lipsei de inspiratie, revin cu un post din seria “oldies but goldies”.Un post in care va voi prezenta 5 piese compuse de cativa dintre muzicienii clasici ai rock-ului si cover-urile facute acestor piese de alti artisti, la randul lor.

Prima piesa, “Wild World” de Cat Stevens, o melodie pe care doar de curand am ajuns sa o apreciez cu adevarat, o piesa linistita ce devine putin mai “hard rock”, interpretata de baietii din trupa Mr. Big. (Mr. Big – Wild World).

A doua piesa, sunt sigur ca multi dintre voi au auzit de Bon Jovi – You Give Love a Bad Name. Piesa a suferit o transformare destul de drastica in interpretarea celor din Atreyu, care i-au dat o tenta de metalcore, in orice caz, ambele variante merita ascultate. (Atreyu – You Give Love)

A treia piesa apartine genului punk, mai exact The Ramones – Somebody put Something in my Drink, melodia compusa de unii dintre pionierii punk-ului devine mult mai agresiva in mainile celor de la Children of Bodom. (Children of Bodom – Somebody put Something in my Drink)

Piesa cu numaru’ 4, David Bowie – The Man Who Sold The World, o piesa nu prea cunoscuta, unpic mai ciudata, tipica pentru stilul lui Bowie. O piesa ce a fost interpretata de Nirvana in cadrul emisiunii Mtv Unplugged, vocea lui Kurt Cobain oferind un nou “feeling” piesei. Doua interpretari complet diferite dar totusi foarte asemanatoare… (Nirvana – The Man Who Sold The World)

Ultima piesa face parte tot din seria de cover-uri ale trupei Nirvana. De data aceasta este o piesa mai agresiva, o piesa a trupei punk-rock The Wipers – D7. Interpretarea celor din Nirvana, versurile si schimbarile drastice de tempo fac o capodopera a genului grunge, din aceasta piesa. (Nirvana – D-7)

Cu aceastea fiind spuse, sper sa va placa piesele pe care le-am ales. Daca mai cunoasteti anumite piese reusite si cover-uri facute acestora lasa-ti un comment si voi incerca sa mai continui lista.

Pana data viitoare

Hai noroc!

Colaborări muzicartofoase , part I

Pe astăzi m-am hotărât, cam cu greu ce-i drept, să scriu un post despre o parte din cele mai ”delicioase” colaborări, din punctul meu de vedere, între diverse trupe şi diverşi artişti. Poate în viitorul apropiat voi mai face posturi de acest gen, în caz că prind bine.

Încep cu capitolul Apocalyptica. Cei care au ascultat vreodata Apocalyptica ştiu foarte bine că aceasta e o trupă total diferită de orice altceva aţi asculta. Diferenţa asta o face faptul că membrii trupei interpretează piese rock pe 4 respectiv 3 violoncele. Ei au început ca trupă de cover pentru Metallica, dovadă fiind şi sufixul numelui. În orice caz, după primul album (”Plays Metallica by Four Cellos”) care e constituit integral din cover-uri Metallica, băieţi au început încet încet să îşi facă propriile piese, dar totushi neîndepărtându-se total de la vechiile obiceiuri, ajungând să facă cover-uri pe Faith No More, Pantera, David Bowie, Rammstein etc.

Revenind la subiectul principal al articolului, de-a lungul celor 7 albume ale trupei, aceştia au făcut diverse colaborări care mai de care mai reuşite. Nu le voi lua în ordine cronologică pentru că nu le ştiu, şi pentru că sunt prea ardelean in momentele de faţa să caut pe net.

În schimb am să încep cu prima, şi anume ”Hope vol.2”. Încep cu această piesă deoarece de obicei când o ascult îmi dă o oarecare stare de euforie. O voce de care nu mulţi oameni ştiu, dar valorificată de Apocalyptica pe bună dreptate, Matthias Sayer, vocalistul trupei Farmer Boys, face din originala ”Hope” o piesă mult mai… interesantă.

A doua piesă, ”S.O.S.”, sau  ”Anything but Love”, colaborare extrem de reuşită a trupei cu Cristina Scabbia, solista trupei Lacuna Coil. Piesa e extrem de reuşită, mesajul e foarte clar trimis, intrumentalul de asemenea este extrem de bun, nu că am putea avea alte aşteptări din partea Apocalypticei.

A treia şi ultima piesă pe care o menţionez de la Apocalyptica în acest post, este binecunoscuta ”Bittersweet”. Posibil cea mai cunoscută colaborare a trupei cu alţi muzicieni, ”Bittersweet” combină cu un succes incontestabil vocea lui Ville Valo (HIM) cu vocea lui Lauri Ylonen (The Rasmus) cu instrumentalul tipic Apocalyptica. Nu sunt sigur că experienţa ”Bittersweet” poate fi descrisă la modul general, cred că diferă de la individ la individ, şi singurul mod să afli cum ţi se pare este să o ascultţi.

Pentru că nu vreau să mă axez în totalitate pe Apocalyptica în acest articol, las celelalte piese pentru nişte posturi viitoare.

O altă colaborare foarte reuşită, pe care eu personal am ascultat-o zile la rând cu mici pauze, este ”Broken”, colaborare între Seether şi Amy Lee. Original, piesa nu conţine vocea solistei de la Evanescence, dar ulterior Seether au făcut un cover pe propria piesă, featuring Amy Lee. Rezultatul a fost foarte reuşit, vocea artistei potrivindu-se aproape perfect cu vocea solistului de la Seether. Oricine a ascultat vreodata Evanescence, ştie foarte bine de capabilităţile vocale deosebite ale solistei. Păstrându-şi tenta Seether, piesa îşi schimbă sunetul datorită vocalistei şi, după părerea mea, mesajul este mult mai clar.

Ultima piesă pe care am s-o menţionez în acest articol este ”Lily was Here”, colaborare între Dave Stewart şi Candy Dulfer. Ştiu că nu sunteţi obişnuiţi cu astfel de exemple din partea mea, dar piesa era prea ”sexy” să nu o menţionez măcar. Ascultaţi cu încredere dar aveţi grijă că piesa provoacă diferite stări ”spirituale”. La ce să te aştepţi altcumva de la o combinaţie între chitară şi saxofon?

De-a lungul articolelor trecute, am mai enumerat diverse piese de genul, diverse ”featuringuri” cum ar fi ” I Don’t Care” (Apocalyptica & Adam Gontier) sau în special ”Lucky” (Jason Mraz & Colbie Caillat).

Acestea fiind spuse, vă las să ascultaţi în pace piesele precizate. Sper că v-am sporit curiozitatea cu acest articol, şi vă las cu mioriticul Numa’ Bine!

A inceput…

… sezonul in care viata mi-i se schimba radical , a inceput sezonul in care ma ocup de pasiunile mele cel mai mult , a inceput sezonul in care portile posibilitatilor nelimitate se deschid , iesind valvoi valuri de inspiratie , calm , fericire , tristete , distractie , bani cheltuiti , muzica live pe-ndelete.

A inceput sezonul in care nu pun chitara in cui ore in sir , cantand pana imi tremura degetele , sezonul in care reiau cititul ca si rutina zilnica. Totodata sezonul acesta ma “imobilizez” la pat , cu monitorul in fata , pierzand nopti intregi ,neputand sa imi dezlipesc ochii de la episoadele noi din multimea de seriale care au reinceput… seriale precum :Bones ,Chuck , Californication , Criminal Minds , cele 3 CSI , Dexter , Fringe , Gossip Girl , Heroes , House , How I met your mother , Numb3rs , The Mentalist plus cateva care le uit pe moment.

Acest sezon , pe care-l asociez numai si numai cu toamna , vine de data asta mai repede calcand peste zilele prea calde de sfarsit de vara dar sunt optimist ca voi avea acelasi spirit in mine. Cu acest inceput , vine si sfarsitul unei perioade crunte , care ma scapa de puscaria si incultura pe care o numim Liceu, care , poate , pentru multi au fost cei mai placuti ani din viata , pentru mine fiind doar o parte a vietii in care majoritatea adolescentilor treceau prin crize urate de personalitate , o perioadata in care toti incercau sa impresioneze cu ceva dar nu le reusea deloc . Odata cu facultatea , sper sa vad oameni cu o personalitate definita , oameni pe care poti sa-i apreciez doar pentru ceea ce sunt , nu pentru ceea ce incearca sa arate.

Dupa cum am spus , aceasta perioada aduce pentru mine dedicatie in toate cele multe sau putine activitati care le am sau care le voi avea. Cum aceste timpuri aduc inspiratie , vor fi mai multe posturi , sper si mai bune. Tot in acest timp al anului reusesc sa inving lenea cea de toate zilele ; pot sa exemplific schimbarea , putin cam brut , prin piesele Desperado – Lenea , cu trecere la Betivan Ratat ( din cauza distractiilor care urmeaza si nu ca as fi eu betivan  ).

Lasand acestea deoparte , va doresc un an scolar cat mai bun , la melomanu’ unu si mai bun sa aiba timp si mai mult sa mai scrie . Va mai doresc un an bun si stresiuni usoare pentru cei care acum incep cursurile la scoli mai inalte. O sa fie cateva surprize ; stati antena !

Sting – The Mask I Wear is One

Dacă ultima dată am vorbit despre o trupă cu origine britanică, de data asta voi vorbi despre un alt bine cunoscut muzician din aceeaşi ţară. Gordon Matthew Thomas Sumner, mai bine cunoscut sub numele lui de scenă, Sting, este unul din cei mai cunoscuţi artişti ai lumii, artist care are locul lui atât în “Rock and Roll Hall of Fame” cât şi în “Songwriters Hall of Fame”.

Dar această legendă şi-a început cariera de jos. A început făcând parte din câteva trupe de Jazz locale, însă a început să devină faimos ca basistul şi solistul trupei “The Police”. The Police au scos 5 albume şi au câştigat 6 premii Grammy. După ce au scos ultimul album, trupa s-a destrămat pentru diferite proiecte solo, până la reuniunea din 2007.

Sting şi-a început cariera solo în Septembrie 1981. De atunci a scos pe piaţă 8 albume de studio şi 4 live fapt care îi aduce în posesie 16 premii grammy . Un nou album, “If on a Winter’s Night”, a fost anunţat pentru 26 Octombrie, 2009.

Una din cele mai cunoscute piese ale lui este “Englishman in New York” de pe al doilea album al artistului, “…Nothing Like the Sun”. Sting a dedicat piesa unui prieten de a lui, care a plecat in New York, şi scoate în evidenţă diferenţele culturale dintre americani şi britanici, cu rolul de a explica integrarea unui englez în comunitatea americană.

Altă bine cunoscută piesă a lui Sting face parte din albumul “Ten Summoner’s Tales” şi se numeşte “Shape of my Heart“. Versurile acestei piese sunt foarte discutate de fanii artistului, având în vedere că este una dintre cele mai profunde piese ale lui. Unii spun că se foloseşte metafora pachetului de cărţi pentru a ascunde adevăratul sens al piesei, şi anume emoţiile omului în timp ce e îndrăgostit. Această piesă face parte şi din fundalul muzical al filmului “Leon“. O altă bine cunoscută piesă care face parte din acest album ar fi “Fields of Gold“.

Ultima piesă de care voi mai vorbi este bine cunoscuta “Desert Rose“, o colaborare a lui Sting cu Cheb Mami, un cântăreţ de origine arabă, ceea ce dă piesei un “feeling” oriental. Versurile  sunt, asemenea cântecelor pe care le-am menţionat anterior, foarte profunde, şi se speculează că piesa ar fi despre o dragoste pierdută.

Alte piese care, credem noi, merită ascultate sunt “Fragile“, “Seven Days“, “If I Ever Lose my Faith in You” şi de laThe Police, “Every Breath You Take” sau “Every Little Thing She Does is Magic“. Oricum, piesele menţionate nu sunt singurele piese care merită cel puţin o audiţie, şi la asta e bun prietenul Yutub.

Ca ultime informaţii, albumele din timpul carierei cântăreţului:

1. “The Dream of the Blue Turtles” (1985)

2. “…Nothing Like the Sun” (1987)

3. “The Soul Cages” (1991)

4. “Ten Summoner’s Tales” (1993)

5. “Mercury Falling” (1996)

6. “Brand New Day” (1999)

7. “Sacred Love” (2003)

8. “Songs from the Labyrinth” (2006)

şi site-ul oficial al artistului şi pagina de MySpace.

Audiţie plăcută şi stay tuned pentru viitoare posturi!

Jason Mr. A-Z

După un concert minunat al trupei de acoperire , duminică în Chios , m-am gândit să pun piesa săptămânii de la Jason Mraz şi iaca câteva chestii despre “Ăla din reclama Orange”.

Să încep cu începutu’, Jason Mraz e un cântăreţ de care a auzit cam toată lumea, mai ales după ce a scos piesa “I’m yours”

După un concert minunat al trupei de acoperire , duminică în Chios , m-am gândit să pun piesa săptămânii de la Jason Mraz şi iaca câteva chestii despre “Ăla din reclama Orange”.

Să încep cu începutu’, Jason Mraz e un cântăreţ cu influenţe muzicale de Pop, Reggae şi Folk, cântăreţ de care a auzit cam toată lumea, mai ales după ce a scos piesa “I’m yours”, din prestigioasa reclamă de la telefonia protocalie. După piesa asta, lumea spune că Jason primeşte în sfârşit meritele pe care trebuia să le primească mai demult. După ce lumea a auzit de “I’m Yours” a început să caute şi alte piese de la Jason, piese de pe albumele anterioare, şi de pe ultimul album.

Deci, omul are 3 albume in palmares. Primul album, din 2002 se numeşte “Waiting for My Rocket to Come” şi de pe el, cea mai cunoscută piesă ar fi “The Remedy“. Albumul de debut a avut un oarecare succes, dar nu ca celelalte două.

Al doilea album, de un succes mai mare ca primul, numit “Mr. A-Z“. Eu personal am aflat de Jason, pentru că am auzit piesa “Life is Wonderful”, prima piesă de pe album, cu nişte versuri extrem de reuşite.

Dar bomba Mraz, a venit odată cu al trelea album, “We sing. We dance. We steal things”, album care conţine “I’m Yours” şi “Lucky” care e o colaborare, după gustul meu extrem de reuşită a artistului cu Colbie Caillat, şi sincer să fiu, e o piesă cu valoare sentimentală pentru subsemnatul.

Vă mai recomand să vizionaţi pe Yutub măcar câteva piese LIVE. Au mici modificări faţă de variantele de studiou, modificări care fac, din punctul meu de vedere, fac piesele mult mai interesante.

Cum pot să termin postul altcumva, decât să vă dau câteva mici indicaţii? Încercaţi “Life is wonderful“, “Prettiest Friend” şi desigur nu îmi ignoraţi recomandarea cu privire la piesele live. Până data viitoare, audiţie plăcută.

P.S. Site-ul oficial Jason Mraz

Mini-vacanţă pt. Cartof

După ce am trudit şi mi-am mâncat nervii cu wordpressu , am reuşit să fac blogu aşa cum am vrut ( pe cât se poate ). Acuma io îmi iau rucsacu in spate , chitara pe dreapta , sticla de bere pe stânga şi o tulesc la Valea ierii până duminică seara. Pentru că nu suntem dezorganizaţi , Melomanu va scrie câte ceva.

Promit că încerc să pun câteva poz(n)e de la valea ierii , când mă întorc.

Vă doresc o săptămâna cu soare , ştrand , bere , mici şi ce mai vreţi voi şi dacă aveţi chef de muzică bună , Trupa de Acoperire vă aşteaptă cu o mulţime de coveruri bengoase , Vineri de la 22 in Le General şi dacă vremea e bună , sâmbătă si duminică de la 19 pe terasa Chios.

Am revenit din vacanţă !!

Deci , Aşadar şi în concluzie , am venit din vacanţă , după un BAC foarte stresant (vai ce urât mint ) a urmat o tabară relaxantă , multe pahare de multe feluri cu multe feluri de alcoale , apoi câteva ieşiri pe la ştrand , dormit , înscris la facultate , admis la facultate , ocupat loc.  Am intrat unde am vrut , vezi doamne , la Litere … Engleză – Finlandeză şi ca să râdeţi puţin de ruşinea mea , vă zic că am intrat cu 7,47 ( atâta am învăţat în liceu , care este ) , dar am intrat.

Mă gândesc că pe viitor dacă nu-mi fură calculatoru şi vara asta , o să postez câteva chestii mai multe , am ceva ceva în cap dar poate îmi daţi careva vreo idee despre ce v-ar mai place să videţi pe blog.  Acum să vă dezvălui cam despre ce vom scrie pe blog ( e mister şi în capu’ meu … ) , aş începe cu John Mayer , …… spaţiu , lipsă idee …… ceva Pink Floyd , încă 3  căsuţe care se vor intitula ” Blogurile pe care le urmărim , şi de ce” ; ” Despre Noi şi viaţa noastră ” ; ” Piesa săptămânii”  şi ” Banner exchange” ( odată ce îmi înving lenea să fac un logo ).

Dacă dau cumva de domnu’ Mishu Calian şi ajung la comun acord cu el , poate trec blogu pe  .ro  şi fac ceva schimbări de imagine. Vă doresc zile de vară plăcute , beri reci , multe ieşiri la ştrand şi vă rog încă o dată să nu vă sfiiţi să îmi scrieţi ce v-ar place să vedeţi pe blog.

Până ce îmi vine idee de post nou , mă duc să beau 2-3-14 beri  şi revin. Salut.

Muzica şi filmul – câteodată o combinaţie cartofoasă (2)

M-am hotărât până la urmă să fac o continuare a postului anterior, pentru că mai sunt câteva filme care se încadrează in tema asta pe care vreau să le recomand.

După cum am menţionat mai jos, Jack Black, actorul principal al filmului “The School of Rock” este membru al trupei Tenacious D. Ei bine, s-a făcut un film care “prezintă formarea trupei”. Filmul se numeşte “Tenacious D in the Pick of Destiny“. Filmul, după cum a spus prezintă presupusa formare a trupei, şi căutarea dintelui lui ăla necurat, care era sculptat într-o pană de chitară, care se presupunea că aduce succesul. Băieţii o încurcă rău de tot şi îl aduc pe Mr. Fire pe pământ.  Oricum, filmul merită văzut. Pe lângă faptul că e o comedie bună, coloana sonoră conţine piese rockăreşti foarte bune. Mulţumiri Freak că mi-ai adus aminte de film.

Al doilea film de care vorbesc în postul ăsta, e “Raise your Voice” cu don’şoara Hillary Duff. Este vorba despre o fată care s-a dus la o şcoală de muzică pe timp de vacanţă minţindu-l pe tatăl ei. Oricum filmul are o grămadă de piese făinuţe. Merită vizionat.

Ultimele două filme pe care le voi menţiona fac parte din palmaresul cunoscutului regizor Tim Burton. O altă colaborare de succes a regizorului cu Johnny Depp, pe lângă “Sweeney Todd: The Demon Barber on Fleet Street“, este “The Corpse Bride“. Filmul este despre un tânăr care se căsătoreşte din greşeală cu o domnishoară decedată. Pe lângă povestea foarte interesantă avem şi muzica de calitate, având în vedere că filmul e un muzical. După cum spuneam, la Tim Burton, atmosfera e de toată lauda, iar animaţia asta nu face excepţie. Ultimul film de care am să vă zic este “The Nightmare Before Christmas“. Este, ca şi filmul de dinainte, o animaţie muzicală. Pot zice despre el că este un “must see”. Vă promit că nu aveţi cum să regretaţi că l-aşi văzut.

Acestea fiind spuse, nu îmi rămâne de zis decât vizionare plăcută şi pe mai târziu!!

Muzica şi filmul – câteodată o combinaţie cartofoasă

După ceva vreme de la ultimul post, vreme în care am vizionat nişte filme interesante, la îndemnu’ colegului m-am hotarât să vă detaliez câte ceva despre respectivele opere cinematografice.

Fără prea mult tam tam am să încep cu filmul pe care l-am văzut cel mai recent. Se numeşte “The School of Rock” şi îl are ca actor principal pe Jack Black, membru al trupei Tenacious D. Acesta joacă rolul unui tip pe nume Dewey Finn care e dat afară din trupa de rock din care făcea parte şi se “angajează” ca suplinitor la cea mai prestigioasă şcoală din oraş, sub numele prietenului cel mai bun. Dewey descoperă că elevii clasei pe care ar fi trebuit să o suplinească au talente la diferite instrumente şi formează cu ei o trupă pe care mai târziu o numesc “The School of Rock”. Ei bine, cu trupa asta tinerică participă la “Battle of the Bands” dar trupa din care a fost dat Dewey afară câştigă concursul.

Filmul merită văzut! Îl recomand cu toată căldura împătimiţilor muzicii rock, având în vedere că pe parcursul întregului film suntem delectaţi cu nişte muzică de calitate.

Următorul film pe care îl menţionez este “The Rocker“. Are un fir al evenimentelor asemănător cu cel al filmului anterior, dar oricum merită văzut.

Al treilea film de pe lista noastră este “Sweeney Todd the Demon Barber of Fleet Street“. Filmul este un fel de muzical horror. Atmosfera e specifică filmelor lui Tim Burton, iar actorul principal e Johnny Depp, actor care a lucrat frecvent cu acest regizor.  Filmul este despre un bărbier care omoară oameni, pe motivul că oamenii nu merită să trăiască.  Apoi victimele devin placinte.  Oricum, lăsând de-o parte ideea sadică a filmului, soundtrackul face toţi banii.

Ultimul film pe care îl amintesc este “August Rush“. Nu am decât cuvinte de laudă pentru filmul ăsta. Am să vă spun în mare ce se întâmplă, dar nu vreau să vă stric surpriza. Filmul prezintă povestea unui copil care îşi găseşte părinţii cu ajutorul muzicii. Nu vreau să dezvălui prea multe pentru că filmul merită “experimentat”. Oricum e un film care e menit să vă lase cu gura căscată.

Sper că v-am sporit puţin curiozitatea. Toate filmele menţionate merită văzute, fiind muzicale de calitate, nu în gen “Highschool Musical”, cu tinerei care se cântă. Până data viitoare, numai bine!

Puţină sare peste…

… niste piese care le pot categoriza foarte greu … totusi , oldies , soft , mai clasice si in special geniale.

Cu toata oboseala acumulata pe parcrusul a doua saptamani , mi-am facut timp si sa mai scriu cate ceva , mai ales ca am gasit din intamplare cateva piese geniale. Piese le-am gasit ba “surfuind” pe youtube din plictiseala , ba trimise de ceva prieteni. E vorba de niste piese linistite , soft , unele R&B , altele pop , rap si asa mai departe…. dar cu putin rock “twist-off” ( nu e vorba de capacu de ursus sau de tuborg ) .

Melodiile , 6 la numar , pe care le-am ales … care este , pot spune ca sunt compuse genial de catre artistii originali , dar pentru pretentiosii ca mine care au chef sa dea din cap in fata calculatorului langa o sticla de pepsi de 2 juma si chitara in brate , s-au gasit unii si mai destepti care sa puna ceva ritmuri de zbenguiala peste piese.

Prima piesa ( Multam Farkas ) , Careless Whisper , original cantata de Wham / George Michael , a luat o intorsatura de heavy rock la initiativa trupei Seether care a facut un cover exceptional . Eu am placerea sa ascult amandoua variantele oricand , oriunde , cu oricine. Aveti aici variantele :  Seether – Careless Whisper ,  George Michael / Wham – Careless Whisper .

Piesa cu numaru’ 2 e o piesa pentru care pot folosi linstit termenul  “eargasm” . Pur si simplu de sambata incoace , cand am gasit piesa , e pe reapeat in winamp , pe ipod si oriunde se poate… si ca sa nu va tin in suspans , e vorba de piesa  Kiss from a rose , varianta trupei Allyria … original cantat de Seal pentru cei care nu ati auzit.  Iarasi anexez de pe tovarasu’ youtube :  Seal – Kiss from a rose si Allyria – Kiss from a rose .

Bine cunoscuta Umbrella a dom’soarei Rihanna , a ajuns sa fereasca de ploaie si intr-o forma de punk-heavy-rock , acoperind trupele Vanilla sky , Lillasyster sau McFly .

Iaca un R&B sau ce ar vrea sa fie , iaca tot bun si iaca original Justin Timberlake. Piesa  “Cry me a river” o gasiti dupa cum v-am spus si in varianta rockuita , buclucasii fiind Lostprophets .   Justin – Cry me a river ,  Lostprophets – Cry me a river .

Poate inca o piesa care o stiti :  Obladi Oblada de la Beatles , trasnformata cu mult succes si scandal de catre The Offspring in piesa Why don’t you get a job.

Ca sa intram putin si in sfera rapului , va sugerez piesa Crank That – Soulja Boy ( mdaaaaa . ” curat , murdar  ” ) , dar totusi varianta rockuita a unui tobosar de nota 11 din 10 posibil , mai precis , Travis Barker – Crank that remix . Sper sa nu incasez injuraturi pentru piesa originala prea tampita  , dar risc orice pentru varianta lu’ Travis.

Sper ca va place cam ce am ales , oricum … lista poate continua cu multe altele. Daca sunteti interesati si de altele sau daca vreti variantele mp3 la Seether si Allyria lasati un comment si va trimit prin mail / messenger .

Va las in pace si urmez “sfatu” lu’ tata : ” Mars copile la invatat ca ai BAC-u “.

mici , gratare , bere si “urari de bine”

Cu totu’ ca am avut o saptamana plina de simulari si pregatiri pentru BACu lu’ peste am reusit cat de cat sa-mi fac timp sa ma relaxez si sa fac modelu’ pentru urmatoarele postari.Inainte de ultimele excavatii prin youtube o sa va povestesc cam ce si cum s-o intamplat azi pe la mine prin ograda.

Ziua , am inceput-o devreme de tot. La 1:30 noaptea ma trezesc exclamand celebrul citat Erdeesh : Bagami-as p*** in portocala voastra ” . Distinsii domni de la Oringi au probleme cu reteaua si sms-urile ajung cu 3-4 ore mai tarziu.Nici o problema cat timp pot sa dorm… dar vezi doamne’ , la 4:30 dimineata suna alarma de la telefon – Merge taicameu la Pescuit. Putin nervos , ma pun totusi inapoi in pat ca la 6:45 sa explodeze roata de la TIRu’ care facea ture prin Clujana dar mai grav… am crezut ca ii 12:00 ceas si intarzii la ore de chitara. Cobor ca un zombi in bucatarie ( ca e la demisol ) ca sa am surpriza ca nu mai este cafea si de nervos ce eram m-am dus pana la non-stop sa cumpar, in pijama. Beau cafeaua linistit , ma uit la ceva serial apoi plec la ore , cu chitara in spate si inca un ghiozdan ca doara dupa ore m-o pus dracu sa ma duc sa lipesc afise cu “muZA 2009″ (mda .. cu chitara in spate ) . Vin linistit acasa pe la 17:00 insetat , infometat si grabit fiind , imi cade din buzunar telefonu’ si mp3u’ IN TAXI ! ( Noroc pe mine ca o fost tanaru’ Domn destul de binevoitor si le-o adus inapoi.

Stand linistit cu doza de bere’ in mana , ciocnind cu tata obosit dupa pescuit , prajim ceva mici , gratare si ne punem sa mancam in curte.Pe cand am zis ca in sfarsit am ocazia sa fiu relaxat incepe distinsu’ domn din vecini sa scoata si sa bage , sa coboare arhangheli ,sfinti si Dumnezei… parca a zis si ceva de dracu’ ). Citez cu cenzura si tradus din ungureste una din urari : ” Fu**-i Du****ii si Arhanghelii mamicutei ei de betiva ordinara.” Deja stiam despre ce eram vorba cand am auzit sirenele de la salvare.Is obisnuit ca cel putin de 2-3 ori pe an, Soacra lu’ vecinu’ , in varsta de vreo 75 de ani ,sa traga o betie dulce ca o cireasa …. pe nume “coma alcoolica”. Dar atata’ de bine mi-o cazut gratarele si berea dupa urarile astea.

Pun punct aici si sper sa nu mai fie evenimente neplacute azi. Urmeaza cat de curand ( si de data asta promit ) ultimele sapaturi si apoi cate ceva despre festivalu’ de saptamana viitoare. Vedeti voi maine. Acu’ va doresc o sara placuta ca io ma duc afara la aer sa-l poluez cu o tigare si sa cetesc ceva cat ii lumina.