Colaborări muzicartofoase , part I
Pe astăzi m-am hotărât, cam cu greu ce-i drept, să scriu un post despre o parte din cele mai ”delicioase” colaborări, din punctul meu de vedere, între diverse trupe şi diverşi artişti. Poate în viitorul apropiat voi mai face posturi de acest gen, în caz că prind bine.
Încep cu capitolul Apocalyptica. Cei care au ascultat vreodata Apocalyptica ştiu foarte bine că aceasta e o trupă total diferită de orice altceva aţi asculta. Diferenţa asta o face faptul că membrii trupei interpretează piese rock pe 4 respectiv 3 violoncele. Ei au început ca trupă de cover pentru Metallica, dovadă fiind şi sufixul numelui. În orice caz, după primul album (”Plays Metallica by Four Cellos”) care e constituit integral din cover-uri Metallica, băieţi au început încet încet să îşi facă propriile piese, dar totushi neîndepărtându-se total de la vechiile obiceiuri, ajungând să facă cover-uri pe Faith No More, Pantera, David Bowie, Rammstein etc.
Revenind la subiectul principal al articolului, de-a lungul celor 7 albume ale trupei, aceştia au făcut diverse colaborări care mai de care mai reuşite. Nu le voi lua în ordine cronologică pentru că nu le ştiu, şi pentru că sunt prea ardelean in momentele de faţa să caut pe net.
În schimb am să încep cu prima, şi anume ”Hope vol.2”. Încep cu această piesă deoarece de obicei când o ascult îmi dă o oarecare stare de euforie. O voce de care nu mulţi oameni ştiu, dar valorificată de Apocalyptica pe bună dreptate, Matthias Sayer, vocalistul trupei Farmer Boys, face din originala ”Hope” o piesă mult mai… interesantă.
A doua piesă, ”S.O.S.”, sau ”Anything but Love”, colaborare extrem de reuşită a trupei cu Cristina Scabbia, solista trupei Lacuna Coil. Piesa e extrem de reuşită, mesajul e foarte clar trimis, intrumentalul de asemenea este extrem de bun, nu că am putea avea alte aşteptări din partea Apocalypticei.
A treia şi ultima piesă pe care o menţionez de la Apocalyptica în acest post, este binecunoscuta ”Bittersweet”. Posibil cea mai cunoscută colaborare a trupei cu alţi muzicieni, ”Bittersweet” combină cu un succes incontestabil vocea lui Ville Valo (HIM) cu vocea lui Lauri Ylonen (The Rasmus) cu instrumentalul tipic Apocalyptica. Nu sunt sigur că experienţa ”Bittersweet” poate fi descrisă la modul general, cred că diferă de la individ la individ, şi singurul mod să afli cum ţi se pare este să o ascultţi.
Pentru că nu vreau să mă axez în totalitate pe Apocalyptica în acest articol, las celelalte piese pentru nişte posturi viitoare.
O altă colaborare foarte reuşită, pe care eu personal am ascultat-o zile la rând cu mici pauze, este ”Broken”, colaborare între Seether şi Amy Lee. Original, piesa nu conţine vocea solistei de la Evanescence, dar ulterior Seether au făcut un cover pe propria piesă, featuring Amy Lee. Rezultatul a fost foarte reuşit, vocea artistei potrivindu-se aproape perfect cu vocea solistului de la Seether. Oricine a ascultat vreodata Evanescence, ştie foarte bine de capabilităţile vocale deosebite ale solistei. Păstrându-şi tenta Seether, piesa îşi schimbă sunetul datorită vocalistei şi, după părerea mea, mesajul este mult mai clar.
Ultima piesă pe care am s-o menţionez în acest articol este ”Lily was Here”, colaborare între Dave Stewart şi Candy Dulfer. Ştiu că nu sunteţi obişnuiţi cu astfel de exemple din partea mea, dar piesa era prea ”sexy” să nu o menţionez măcar. Ascultaţi cu încredere dar aveţi grijă că piesa provoacă diferite stări ”spirituale”. La ce să te aştepţi altcumva de la o combinaţie între chitară şi saxofon?
De-a lungul articolelor trecute, am mai enumerat diverse piese de genul, diverse ”featuringuri” cum ar fi ” I Don’t Care” (Apocalyptica & Adam Gontier) sau în special ”Lucky” (Jason Mraz & Colbie Caillat).
Acestea fiind spuse, vă las să ascultaţi în pace piesele precizate. Sper că v-am sporit curiozitatea cu acest articol, şi vă las cu mioriticul Numa’ Bine!
Chillout Sessions, Vol. II
Acum ceva vreme, l-a troznit pe colegu’ o idee, şi a postat un playlist de 10 piese calmante. Am zis că de ce să nu vă incânt şi eu cu 10 piese din lista mea de preferinţe, şi astfel să continui tradiţia “Chillout Sessions”.
Sper să vă placă piesele alese, majoritatea sunt piese pe care le-am mai ascultat în ultimele zile, destul de stresante, aş putea zice. Audiţie plăcută!
1. Jason Mraz – You and I Both
3. Bob Marley – Top Rankin’ (da… ascult Bob Marley)
6. Deep Blue Something – Breakfast at Tiffany’s
7. Eric Clapton – Layla (unplugged)
10. Jonathan Rhys Meyers – This Time (August Rush)
Aaaah! The Special Halloween Movies
Mulţi ar spune că Halloween-ul e o sărbătoare a horrorului. Este total adevărat, doar că, deşi cam orice horror merge văzut de această sărbătoare nu tocmai pitorească, sunt câteva filme pe care ash dori să le recomand cu toată căldura.
Primul dintre ele, e cred că cel mai bun film pentru această ocazie. Deşi nu este horror de loc, ci din potrivă e o comedie-musical, e cel mai potrivit pentru tema Halloween-ului. Este un film pe care l-am mai menţionat în unul din posturile cu şi despre filme. Dar să nu o mai lungesc, vorbesc, bineînţeles despre cunoscutul film al regizorului Tim Burton, “A Nightmare Before Christmas” . Spun că e cel mai potrivit, pentru că personajul principal, Jack Skellington, numit şi “The Pumpkin King” e celebritatea oraşului Halloween. Ce putea fi mai nimerit?. Nu merită să vă descriu filmul mai… amplu ( spre a fi mai elevat), este un film care trebuie neapărat experimentat.
Al doilea film e tot din palmaresul aceluiaşi regizor. La fel ca anteriorul, l-am mai menţionat într-unul din posturile anterioare despre filme. E vorba despre “The Corpse Bride“. Până şi titlul trădează tematica filmului. Citez: “Filmul este despre un tânăr care se căsătoreşte din greşeală cu o domnishoară decedată. Pe lângă povestea foarte interesantă avem şi muzica de calitate, având în vedere că filmul e un muzical. După cum spuneam, la Tim Burton, atmosfera e de toată lauda, iar animaţia asta nu face excepţie.” Acestea fiind spuse cred că pot trece la următorul film.
“Edward ScissorHands” e titlul celui de-al treilea film. Cu Johnny Depp ca actor principal, cu Tim Burton ca regizor şi cu o idee genială, filmul e extrem de potrivit pentru Halloween. Pe scurt, filmul este despre un robot, făcut după om de un savant, care incearcă să se integreze în societate, dar fără rezultat. După cum spune şi titlul, robotul are mâini de foarfece, pentru că savantul a murit înainte să îl termine. Un film excelent. Recomand oricui!
Al patrulea film şi probabil ultimul de care am să vorbesc este, normal, tot un film de Tim Burton, şi anume “ Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street” tot un film pe care l-am mai menţionat. Pentru o descriere mai amănunţită puteţi intra aici. 
După cum probabil aţi observat, toate filmele menţionate sunt regizate de Tim Burton. Cred… ba chiar consider că acest regizor ar fi putea numit cu uşurinţă regizorul Halloween-ului. De ce? Pentru că toate filmele lui care au o tentă spooky, chiar dacă nu sunt tocmai horror, sunt parcă special creeate pentru Halloween. Tim Burton are un mod specific de a combina morbidul cu amuzamentul, şi asta e tocmai scopul Halloween-ului. Alte filme pe care aş mai putea să le recomand doar în trecere sunt “Sleepy Hollow” sau mai pe limba noastră, “Legenda Călăreţului Fără Cap” din nou, specifică de Halloween, sau orice alt horror cu zombie, fantome, şi multe alte “mascote” ale Halloween-ului.
Sper că v-am sporit curiozitatea cu aceste filme şi până la ceva posturi viitoare, numai bine!!! Trick or Treat!!!!
Three Days Grace – Never too late for good music!
Three Days Grace sau 3DG după cum obişnuieşte să îi prescurteze majoritatea populaţiei cunoscătoare, se trag din ţara mamă a siropului de arţar. S-au adunat în ‘92 şi s-au despărţit în 1995 urmând să se reunească în ‘97. Pe scurt, Three Days Grace e o trupă de rock alternativ, care recent, şi când spun recent mă refer în ultimii ani, au avut un succes considerabil. Împătimiţii muzicii de calitate, care nu au auzit de ei, mai mult ca sigur au ascultat piesa “I don’t care” a trupei Apocalyptica, piesă realizată cu solistul trupei Three Days Grace.
Primul lucru pe care majoritatea ascultătorilor îl remarcă la Three Days Grace, să zicem, la o primă audiţie, e vocea frontmanului trupei, Adam Gontier, care se ocupă de voce şi de ritmurile şi armoniile de chitară. Din câte am adunat de pe reţea, Adam cântă în trupe de la vârsta de 12 ani, deci experienţa e inevitabilă, atât de vocalist, cât şi de writer. A fost o perioadă în care a fost la rehab, lucru care a pus în pericol existenţa trupei. Cu toate astea, în timpul în care a stat la reabilitare, Adam a scris versurile pentru al 2-lea album al trupei. Vocea nu este tocmai ce se găseşte pe la toate trupele, ieşind în evidenţă mai ales prin faptul că schimbarea de la melodic la scream e făcută foarte bine, aparent uşor. Alternanţa respectivă permite mai multă flexibilitate pieselor, iar ca rezultat al acestui lucru, şi al talentului lui Adam de a scrie şi compune piesele, calitatea trupei creşte remarcabil.
Feelingul sau efectul asupra ascultatorului se schimbă de la o piesă la alta şi de la un album la altul. Pe o parte sunt piese care inspiră singurătate şi melancolie, pe de altă parte sunt piese care te entuziasmează. Drept urmare subiectele pieselor sunt pe mai multe categorii, de la dragoste la dorinţa pentru ceva mai bun. În special al doilea album al trupei, numit “One-X”, se remarcă prin versurile pieselor, versuri cu o aură oarecum întunecată. Aceste versuri le poţi simţi cel mai bine atunci când treci prin o perioada grea a vieţii. Acest lucru nu e de mirare, având în vedere că versurile au fost scrise de solist în timpul şederii la reabilitare.
Un bun exemplu al versurilor din al doilea album, este piesa “Never Too Late“. Piesa vorbeşte pentru sine în cea mai mare parte. Pe scurt, piesa se adresează celor care vor să renunţe să lupte a.k.a. sinucidere. Deşi versurile sunt oarecum optimiste, sau tind spre un scop optimist, piesa are o atmosferă tristă incontestabilă. O altă piesă ar fi “Gone Forever“. Aş putea chiar zice că e piesa mea preferată de la Three Days Grace. Versurile piesei sunt despre o despărţire destul de dură, iar el încearcă să se convingă că ea nu îi lipseşte. Ceea ce mă atrage atât de mult la versuri, e conflictul interior pe care el îl are cu sinele.
În total, trupa a scos pe piaţă trei albume. Primul album, din 2003, e self-titled. Ca exemple, dintre cele mai bune piese de pe album, ar fi “I Hate Everything About You“, “Home“, “Let You Down” şi ” Now or Never “.
Al doilea album pe care l-a lansat trupa, menţionat anterior, se numeşte “One-X”, din 2006. Ei bine, nu pot decât să recomand absolut tot albumul. Fiecare piesă e extrem de specială în felul ei. Cel mai mult ies în evidenţă câteva piese, cum ar fi “Pain“, “Riot“, “Animal I Have Become“, “Running Away” sau “On my Own“.
Al treilea album, din 2009, intitulat “Life Starts Now”, a ieşit pe piaţă de curând, mai precis pe 22 Septembrie. Piesele pe care le recomand ar fi “World so Cold“, “Life Starts Now” şi “The Good Life“.
Membrii trupei:
Adam Gontier – Voce, chitară ritm, songwriter
Brad Walst – Chitară bass, backing vocals
Neil Sanderson – tobe, clape, backing vocals
Barry Stock – Chitară
În concluzie, Three Days Grace e o trupă prea puţin apreciată având în vedere calitatea pieselor, care e determinată atât de versuri excepţionale cât şi de instrumentale şi vocaluri de calitate. Recomand 3DG tuturor iubitorilor de muzică “adevărată” cum se zice în vocabularul colocvial a populaţiei.
Pagina oficială Three Days Grace
Pagina de MySpace a trupei
Audiţie plăcută şi… stay tuned!!!
A inceput…
… sezonul in care viata mi-i se schimba radical , a inceput sezonul in care ma ocup de pasiunile mele cel mai mult , a inceput sezonul in care portile posibilitatilor nelimitate se deschid , iesind valvoi valuri de inspiratie , calm , fericire , tristete , distractie , bani cheltuiti , muzica live pe-ndelete.
A inceput sezonul in care nu pun chitara in cui ore in sir , cantand pana imi tremura degetele , sezonul in care reiau cititul ca si rutina zilnica. Totodata sezonul acesta ma “imobilizez” la pat , cu monitorul in fata , pierzand nopti intregi ,neputand sa imi dezlipesc ochii de la episoadele noi din multimea de seriale care au reinceput… seriale precum :Bones ,Chuck , Californication , Criminal Minds , cele 3 CSI , Dexter , Fringe , Gossip Girl , Heroes , House , How I met your mother , Numb3rs , The Mentalist plus cateva care le uit pe moment.
Acest sezon , pe care-l asociez numai si numai cu toamna , vine de data asta mai repede calcand peste zilele prea calde de sfarsit de vara dar sunt optimist ca voi avea acelasi spirit in mine. Cu acest inceput , vine si sfarsitul unei perioade crunte , care ma scapa de puscaria si incultura pe care o numim Liceu, care , poate , pentru multi au fost cei mai placuti ani din viata , pentru mine fiind doar o parte a vietii in care majoritatea adolescentilor treceau prin crize urate de personalitate , o perioadata in care toti incercau sa impresioneze cu ceva dar nu le reusea deloc 
. Odata cu facultatea , sper sa vad oameni cu o personalitate definita , oameni pe care poti sa-i apreciez doar pentru ceea ce sunt , nu pentru ceea ce incearca sa arate.
Dupa cum am spus , aceasta perioada aduce pentru mine dedicatie in toate cele multe sau putine activitati care le am sau care le voi avea. Cum aceste timpuri aduc inspiratie , vor fi mai multe posturi , sper si mai bune. Tot in acest timp al anului reusesc sa inving lenea cea de toate zilele ; pot sa exemplific schimbarea , putin cam brut , prin piesele Desperado – Lenea , cu trecere la Betivan Ratat ( din cauza distractiilor care urmeaza si nu ca as fi eu betivan ).
Lasand acestea deoparte , va doresc un an scolar cat mai bun , la melomanu’ unu si mai bun sa aiba timp si mai mult sa mai scrie . Va mai doresc un an bun si stresiuni usoare pentru cei care acum incep cursurile la scoli mai inalte. O sa fie cateva surprize ; stati antena !
Sting – The Mask I Wear is One
Dacă ultima dată am vorbit despre o trupă cu origine britanică, de data asta voi vorbi despre un alt bine cunoscut muzician din aceeaşi ţară. Gordon Matthew Thomas Sumner, mai bine cunoscut sub numele lui de scenă, Sting, este unul din cei mai cunoscuţi artişti ai lumii, artist care are locul lui atât în “Rock and Roll Hall of Fame” cât şi în “Songwriters Hall of Fame”.
Dar această legendă şi-a început cariera de jos. A început făcând parte din câteva trupe de Jazz locale, însă a început să devină faimos ca basistul şi solistul trupei “The Police”. The Police au scos 5 albume şi au câştigat 6 premii Grammy. După ce au scos ultimul album, trupa s-a destrămat pentru diferite proiecte solo, până la reuniunea din 2007.
Sting şi-a început cariera solo în Septembrie 1981. De atunci a scos pe piaţă 8 albume de studio şi 4 live fapt care îi aduce în posesie 16 premii grammy . Un nou album, “If on a Winter’s Night”, a fost anunţat pentru 26 Octombrie, 2009.
Una din cele mai cunoscute piese ale lui este “Englishman in New York” de pe al doilea album al artistului, “…Nothing Like the Sun”. Sting a dedicat piesa unui prieten de a lui, care a plecat in New York, şi scoate în evidenţă diferenţele culturale dintre americani şi britanici, cu rolul de a explica integrarea unui englez în comunitatea americană.
Altă bine cunoscută piesă a lui Sting face parte din albumul “Ten Summoner’s Tales” şi se numeşte “Shape of my Heart“. Versurile acestei piese sunt foarte discutate de fanii artistului, având în vedere că este una dintre cele mai profunde piese ale lui. Unii spun că se foloseşte metafora pachetului de cărţi pentru a ascunde adevăratul sens al piesei, şi anume emoţiile omului în timp ce e îndrăgostit. Această piesă face parte şi din fundalul muzical al filmului “Leon“. O altă bine cunoscută piesă care face parte din acest album ar fi “Fields of Gold“.
Ultima piesă de care voi mai vorbi este bine cunoscuta “Desert Rose“, o colaborare a lui Sting cu Cheb Mami, un cântăreţ de origine arabă, ceea ce dă piesei un “feeling” oriental. Versurile sunt, asemenea cântecelor pe care le-am menţionat anterior, foarte profunde, şi se speculează că piesa ar fi despre o dragoste pierdută.
Alte piese care, credem noi, merită ascultate sunt “Fragile“, “Seven Days“, “If I Ever Lose my Faith in You” şi de laThe Police, “Every Breath You Take” sau “Every Little Thing She Does is Magic“. Oricum, piesele menţionate nu sunt singurele piese care merită cel puţin o audiţie, şi la asta e bun prietenul Yutub.
Ca ultime informaţii, albumele din timpul carierei cântăreţului:
1. “The Dream of the Blue Turtles” (1985)
2. “…Nothing Like the Sun” (1987)
3. “The Soul Cages” (1991)
4. “Ten Summoner’s Tales” (1993)
5. “Mercury Falling” (1996)
6. “Brand New Day” (1999)
7. “Sacred Love” (2003)
8. “Songs from the Labyrinth” (2006)
şi site-ul oficial al artistului şi pagina de MySpace.
Audiţie plăcută şi stay tuned pentru viitoare posturi!
Jason Mr. A-Z
Nirvana – Grunge fără priză
Cine nu a auzit de Nirvana sau de show-u’ MTV Unplugged? Recent am prins o obsesie de albumul “Nirvana – Unplugged in New York” din 1993 şi am zis că poate reuşesc să o pasez şi altora.
Albumul conţine piesele din concertul pe care Nirvana l-a ţinut în ‘93 pentru MTV. Este ultimul lor album, având în vedere că nu au mai scos nici unul înainte de sinuciderea vocalistului şi chitaristului Kurt Cobain, un geniu muzical.
Nu toate piesele sunt originale Nirvana…cei ce cunosc trebuie să recunoască faptul că ar fi destul de ciudat să auzim “Smells Like Teen Spirit” acustic. În schimb au cateva coveruri foarte bune zic eu, coveruri pe piese de la Meat Puppets, David Bowie sau The Vaselines.
După cum zice tanti Wikipedia, albumul a fost de un major succes, pentru că nu trebuie să fi mare fan al stilului grunge să te ia obsesia de piesele astea. Eu am ascultat toate piesele pe rând de cel puţin 15 ori, şi încă nu am reuşit să mă satur.
Eu vă recomand absolut toate piesele de pe album, dar cel mai mult “Something in the way“, “The man who sold the world” (cover pe David Bowie), “Dumb” şi “Come as you are“. Audiţie plăcută şi până mâine – poimâine, numa’ bine!
Muzica şi filmul – câteodată o combinaţie cartofoasă (2)
M-am hotărât până la urmă să fac o continuare a postului anterior, pentru că mai sunt câteva filme care se încadrează in tema asta pe care vreau să le recomand.
După cum am menţionat mai jos, Jack Black, actorul principal al filmului “The School of Rock” este membru al trupei Tenacious D. Ei bine, s-a făcut un film care “prezintă formarea trupei”. Filmul se numeşte “Tenacious D in the Pick of Destiny“. Filmul, după cum a spus prezintă presupusa formare a trupei, şi căutarea dintelui lui ăla necurat, care era sculptat într-o pană de chitară, care se presupunea că aduce succesul. Băieţii o încurcă rău de tot şi îl aduc pe Mr. Fire pe pământ. Oricum, filmul merită văzut. Pe lângă faptul că e o comedie bună, coloana sonoră conţine piese rockăreşti foarte bune. Mulţumiri Freak că mi-ai adus aminte de film. 
Al doilea film de care vorbesc în postul ăsta, e “Raise your Voice” cu don’şoara Hillary Duff. Este vorba despre o fată care s-a dus la o şcoală de muzică pe timp de vacanţă minţindu-l pe tatăl ei. Oricum filmul are o grămadă de piese făinuţe. Merită vizionat.
Ultimele două filme pe care le voi menţiona fac parte din palmaresul cunoscutului regizor Tim Burton. O altă colaborare de succes a regizorului cu Johnny Depp, pe lângă “Sweeney Todd: The Demon Barber on Fleet Street“, este “The Corpse Bride“. Filmul este despre un tânăr care se căsătoreşte din greşeală cu o domnishoară decedată. Pe lângă povestea foarte interesantă avem şi muzica de calitate, având în vedere că filmul e un muzical. După cum spuneam, la Tim Burton, atmosfera e de toată lauda, iar animaţia asta nu face excepţie. 
Ultimul film de care am să vă zic este “The Nightmare Before Christmas“. Este, ca şi filmul de dinainte, o animaţie muzicală. Pot zice despre el că este un “must see”. Vă promit că nu aveţi cum să regretaţi că l-aşi văzut.
Acestea fiind spuse, nu îmi rămâne de zis decât vizionare plăcută şi pe mai târziu!!
Cartof
Melomanu'
