Hello world, I is reborn!

Dupa mult timp in care nu am scris mai nimic , revin in forta ( sper )

Odata intrat la facultate , am fost foarte fericit , plin de mine si de alcool 🙂 dar am decazut pentru o perioada. Pentru ca problema curge prin sangele familiei , am devenit frustrat intr-un oarecare mod din cauza ca a urmat sesiunea , perioada in care am fost un pachet de nervi iar stresul m-a daramat complet. Intr-un final(sesiunea de restante) , am reusit sa ma pun pe picioare , sa invat si pot spune intr-o oarecare maniera ca am terminat cu bine. Renascut din cenusa , va mai spun odata ( plagiez AC/DC ) : „Rock N’ Roll ain’t noise pollution”. Cu totul ca nu voi prezenta un articol despre AC/DC , cel putin nu acum , trebuie sa luam aminte aceste cuvinte.

Tocmai vizionand un film extraordinar cu tenta si tema muzicala( voi scrie despre el cat de curand posibil ) , mi-am amintit despre un muzician nemaipomenit de talentat si anume Jack White. Filmul despre care vorbeam mai devreme ,  nu are  legatura cu acest artist… decat pe plan muzical , dar oarecum mi-a trimis un fulger de amintire catre Jack. Ascultand cateva piese de-ale acestuia , piese ale trupelor din care face parte , am avut frumoasa surpriza ca dupa cateva ore , sa butonez telecomanda si sa ma opresc asupra unui mic documentar , tocmai despre Jack White , pe unul dintre canalele de muzica din televiziunea romaneasca de tot rahatul.

Pentru cei care nu ati mai auzit de Jack White , va spun ca acesta s-a nascut pe data de 9 Iulie 1975 sub numele lui adevarat John Anthony Gillis , incepandu-si cariera muzicala in anul 1990 ca si muzician part-time in cateva trupe underground din Detroit. In 1997 , impreuna cu sotia lui de atunci , formeaza trupa The White Stripes , urmand ca mai apoi sa divorteze de Meg White , dar lasand problemele personale deoparte , au continuat activitatea pe plan muzical. Fiind un muzician multi-instrumentist , Jack preia partea de chitara , chitara bas , voce si alte instrumente care se regasesc in piesele trupei The White Stripes … Meg white , baterista fiind , preia partea de percutie si rareori voce. Ciudat , dar acesti doi oameni au reusit sa faca o trupa extraordinara , cu o muzica foarte complexa si din acest motiv va propun sa-i ascultati. In special , pentru inceput , va propun piese mai celebre dar si foarte bune , piese precum 7 Nation Army , Blue Orchid , Fell in love with a Girl , My Doorbell si Jolene.

Ca un pasionat inrait de muzica , Jack White se incapateanaza si in 2005 , formeaza o alta trupa pe nume The Raconteurs , trupa care a ajuns la forma finala dupa producerea piesei Steady As She Goes , o piesa de care nu ma mai pot satura de 5 ani incoace. Si aici , Jack ia sub aripa mai multe instrumente cat si vocea principala , pe langa atributia de compozitor.

Atingand culmea culmilor , in 2009 Jack mai formeaza o trupa pe nume The Dead Weather , trupa care include membri precum Alison Mosshart ( The Kills ) , Jack Lawrence ( The Raconteurs ) si Dean Fertita ( Queens of Stone Age) ; pe partea de cariera Solo , In 2008 , colaboreaza cu Alicia Keys la soundtrackul Quantum of Solace , piesa numindu-se Another Way to die … iar in 2009 apare intr-un film alaturi de Jimmy Page(Led Zeppelin) si The Edge (U2) , „documentarul” fiind unul despre chitare si stilul chitaristilor din lume.

Pentru mine , Jack White se numara printre muzicienii mei preferati all time , luand in seama stilul lui unic de a compune , a interpreta si pasiunea lui pentru muzica. Piesele mentionate mai sus intra in lista mea de preferinte , fie ca piesele sunt de la The White Stripes , The Raconteurs , The Dead Weather sau alte colaborari . As mai putea enumera multe altele dar va mai las si pe voi sa cautati ca ar fi o lista prea lunga pentru a fi scrisa aici.

Inca o data imi cer scuze pentru lipsa mea si pe cat posibil , voi incerca sa va tin la curent cu muzica pe care noi , Echipa cartofarilor o consideram de calitate si demna de ascultat. Hai NoRock !

Update : Ne cerem scuze pentru neplacerile provocate dar din cauze ascunse , in ultimele 24 de ore , WordPress a avut „bunavointa” de a restrange textul , facandu-l imposibil de citit.