Colaborări muzicartofoase , part I

Pe astăzi m-am hotărât, cam cu greu ce-i drept, să scriu un post despre o parte din cele mai ”delicioase” colaborări, din punctul meu de vedere, între diverse trupe şi diverşi artişti. Poate în viitorul apropiat voi mai face posturi de acest gen, în caz că prind bine.

Încep cu capitolul Apocalyptica. Cei care au ascultat vreodata Apocalyptica ştiu foarte bine că aceasta e o trupă total diferită de orice altceva aţi asculta. Diferenţa asta o face faptul că membrii trupei interpretează piese rock pe 4 respectiv 3 violoncele. Ei au început ca trupă de cover pentru Metallica, dovadă fiind şi sufixul numelui. În orice caz, după primul album (”Plays Metallica by Four Cellos”) care e constituit integral din cover-uri Metallica, băieţi au început încet încet să îşi facă propriile piese, dar totushi neîndepărtându-se total de la vechiile obiceiuri, ajungând să facă cover-uri pe Faith No More, Pantera, David Bowie, Rammstein etc.

Revenind la subiectul principal al articolului, de-a lungul celor 7 albume ale trupei, aceştia au făcut diverse colaborări care mai de care mai reuşite. Nu le voi lua în ordine cronologică pentru că nu le ştiu, şi pentru că sunt prea ardelean in momentele de faţa să caut pe net.

În schimb am să încep cu prima, şi anume ”Hope vol.2”. Încep cu această piesă deoarece de obicei când o ascult îmi dă o oarecare stare de euforie. O voce de care nu mulţi oameni ştiu, dar valorificată de Apocalyptica pe bună dreptate, Matthias Sayer, vocalistul trupei Farmer Boys, face din originala ”Hope” o piesă mult mai… interesantă.

A doua piesă, ”S.O.S.”, sau  ”Anything but Love”, colaborare extrem de reuşită a trupei cu Cristina Scabbia, solista trupei Lacuna Coil. Piesa e extrem de reuşită, mesajul e foarte clar trimis, intrumentalul de asemenea este extrem de bun, nu că am putea avea alte aşteptări din partea Apocalypticei.

A treia şi ultima piesă pe care o menţionez de la Apocalyptica în acest post, este binecunoscuta ”Bittersweet”. Posibil cea mai cunoscută colaborare a trupei cu alţi muzicieni, ”Bittersweet” combină cu un succes incontestabil vocea lui Ville Valo (HIM) cu vocea lui Lauri Ylonen (The Rasmus) cu instrumentalul tipic Apocalyptica. Nu sunt sigur că experienţa ”Bittersweet” poate fi descrisă la modul general, cred că diferă de la individ la individ, şi singurul mod să afli cum ţi se pare este să o ascultţi.

Pentru că nu vreau să mă axez în totalitate pe Apocalyptica în acest articol, las celelalte piese pentru nişte posturi viitoare.

O altă colaborare foarte reuşită, pe care eu personal am ascultat-o zile la rând cu mici pauze, este ”Broken”, colaborare între Seether şi Amy Lee. Original, piesa nu conţine vocea solistei de la Evanescence, dar ulterior Seether au făcut un cover pe propria piesă, featuring Amy Lee. Rezultatul a fost foarte reuşit, vocea artistei potrivindu-se aproape perfect cu vocea solistului de la Seether. Oricine a ascultat vreodata Evanescence, ştie foarte bine de capabilităţile vocale deosebite ale solistei. Păstrându-şi tenta Seether, piesa îşi schimbă sunetul datorită vocalistei şi, după părerea mea, mesajul este mult mai clar.

Ultima piesă pe care am s-o menţionez în acest articol este ”Lily was Here”, colaborare între Dave Stewart şi Candy Dulfer. Ştiu că nu sunteţi obişnuiţi cu astfel de exemple din partea mea, dar piesa era prea ”sexy” să nu o menţionez măcar. Ascultaţi cu încredere dar aveţi grijă că piesa provoacă diferite stări ”spirituale”. La ce să te aştepţi altcumva de la o combinaţie între chitară şi saxofon?

De-a lungul articolelor trecute, am mai enumerat diverse piese de genul, diverse ”featuringuri” cum ar fi ” I Don’t Care” (Apocalyptica & Adam Gontier) sau în special ”Lucky” (Jason Mraz & Colbie Caillat).

Acestea fiind spuse, vă las să ascultaţi în pace piesele precizate. Sper că v-am sporit curiozitatea cu acest articol, şi vă las cu mioriticul Numa’ Bine!

Three Days Grace – Never too late for good music!

Three Days Grace sau 3DG după cum obişnuieşte să îi prescurteze majoritatea populaţiei cunoscătoare, se trag din ţara mamă a siropului de arţar. S-au adunat în ’92 şi s-au despărţit în 1995 urmând să se reunească în ’97. Pe scurt, Three Days Grace e o trupă de rock alternativ, care recent, şi când spun recent mă refer în ultimii ani, au avut un succes considerabil. Împătimiţii muzicii de calitate, care nu au auzit de ei, mai mult ca sigur au ascultat piesa „I don’t care” a trupei Apocalyptica, piesă realizată cu solistul trupei Three Days Grace.

Primul lucru pe care majoritatea ascultătorilor îl remarcă la Three Days Grace, să zicem, la o primă audiţie, e vocea frontmanului trupei, Adam Gontier, care se ocupă de voce şi de ritmurile şi armoniile de chitară. Din câte am adunat de pe reţea, Adam cântă în trupe de la vârsta de 12 ani, deci experienţa e inevitabilă, atât de vocalist, cât şi de writer. A fost o perioadă în care a fost la rehab, lucru care a pus în pericol existenţa trupei. Cu toate astea, în timpul în care a stat la reabilitare, Adam a scris versurile pentru al 2-lea album al trupei.  Vocea nu este tocmai ce se găseşte pe la toate trupele, ieşind în evidenţă mai ales prin faptul că schimbarea de la melodic la scream e făcută foarte bine, aparent uşor. Alternanţa respectivă permite mai multă flexibilitate pieselor, iar ca rezultat al acestui lucru, şi al talentului lui Adam de a scrie şi compune piesele, calitatea trupei creşte remarcabil.

Feelingul sau efectul  asupra ascultatorului se schimbă de la o piesă la alta şi de la un album la altul. Pe o parte sunt piese care inspiră singurătate şi melancolie, pe de altă parte sunt piese care te entuziasmează. Drept urmare subiectele pieselor sunt pe mai multe categorii, de la dragoste la dorinţa pentru ceva mai bun. În special al doilea album al trupei, numit „One-X”, se remarcă prin versurile pieselor, versuri cu o aură oarecum întunecată. Aceste versuri le poţi simţi cel mai bine atunci când treci prin o perioada grea a vieţii. Acest lucru nu e de mirare, având în vedere că versurile au fost scrise de solist în timpul şederii la reabilitare.

Un bun exemplu al versurilor din al doilea album, este piesa „Never Too Late„. Piesa vorbeşte pentru sine în cea mai mare parte. Pe scurt, piesa se adresează celor care vor să renunţe să lupte a.k.a. sinucidere. Deşi versurile sunt oarecum optimiste, sau tind spre un scop optimist, piesa are o atmosferă tristă incontestabilă. O altă piesă ar fi „Gone Forever„. Aş putea chiar zice că e piesa mea preferată de la Three Days Grace. Versurile piesei sunt despre o despărţire destul de dură, iar el încearcă să se convingă că ea nu îi lipseşte. Ceea ce mă atrage atât de mult la versuri, e conflictul interior pe care el îl are cu sinele.

În total, trupa a scos pe piaţă trei albume. Primul album, din 2003, e self-titled. Ca exemple, dintre cele mai bune piese de pe album, ar fi „I Hate Everything About You„, „Home„, „Let You Down” şi ” Now or Never „.

Al doilea album pe care l-a lansat trupa, menţionat anterior, se numeşte „One-X”, din 2006. Ei bine, nu pot decât să recomand absolut tot albumul. Fiecare piesă e extrem de specială în felul ei. Cel mai mult ies în evidenţă câteva piese, cum ar fi „Pain„, „Riot„, „Animal I Have Become„, „Running Away” sau „On my Own„.

Al treilea album, din 2009, intitulat „Life Starts Now”, a ieşit pe piaţă de curând, mai precis pe 22 Septembrie. Piesele pe care le recomand ar fi „World so Cold„, „Life Starts Now” şi „The Good Life„.

Membrii trupei:

Adam Gontier – Voce, chitară ritm, songwriter

Brad Walst – Chitară bass, backing vocals

Neil Sanderson – tobe, clape, backing vocals

Barry Stock – Chitară

În concluzie, Three Days Grace e o trupă prea puţin apreciată având în vedere calitatea pieselor, care e determinată atât de versuri excepţionale cât şi de instrumentale şi vocaluri de calitate. Recomand 3DG tuturor iubitorilor de muzică „adevărată” cum se zice în vocabularul colocvial a populaţiei.

Pagina oficială Three Days Grace

Pagina de MySpace a trupei

Audiţie plăcută şi… stay tuned!!!